Strada şi noaptea
Strada are colţ şi miezul nopţii este punct de întâlnire
Te-ntrebi cu ce-ai greşit
Nimeni nu primeşte vreun răspuns
Diferenţa e între ce ai fost şi ce-ai putea fi dacă
Continuarea nici nu mai ai contează
Aveam nişte bani pixuri şi sfânta sare de lămâie
Câteva ţigări cumpărate la bucată
Ban la ban şi păduche la păduche în noapte se arată
Pe vremea mea un dealer de hero consuma 20 la sută din produsul pur
Restul îl vindea combinat cu zahăr pudră sau cappuccino
Meseria de drogat e riscantă în felul ei
Nu există niciun spor când creierul are nevoie să rezolve problemele din mers
Aşteptarea e cumplită
Înainte de naştere şi până la finalul vieţii
Aşteptarea e cumplită
Se întunecase cerul în gangul pizdii nu desluşeam mai nimic
Putea fi vară sau orice alt anotimp
Nu era ceea ce voiam pentru noi
Dar nu e ca şi când azi reuşim să vrem și altceva
Nu e ca şi când viaţa te-ntreabă ce vrei să faci
În ce vrei să crezi care e speranţa ta
Mai ales că Paul traversează strada într-o mare viteză
Nişte oameni se plimbă liniştiţi trăgând din ţigările lor
Vrea să le ceară un foc din spatele nostru
Pe burtă culcat
Pe burtă culcat
Nu mişca! au strigat
Când împarţi cu băieţii acelaşi colţ de pâine lipsită de miez
Din toate colţurile aflaţi în căutare de substanţe
Te arunci pe cimentul nopţii în stilul diicot
Îţi aminteşti că nu mai ştii cum te cheamă niciun om
Nu te mai poate recunoaşte
Ai încetat de mult să mai fii unul dintre ei
Îţi cunoşti meseria şi riscurile te întinzi
La naiba, ce morţii tăi să faci, când simţi capătul pistolului înfipt în ceafă
Nu ai timp să arunci seringa poţi sfărâma fiola şi mă bucur
Doamne că am uitat sarea de lămâie pe vreo bancă
Sfânta sare de lămâie
Te pun să te descalţi să te dezbraci
Te bucuri că e noapte
Că e suficient de târziu
Că nu te mai poţi întoarce acasă
Uiţi că ieri ai trăit
Nu mai ştii dacă apuci ziua de mâine
În timp ai nevoie de limite dar niciun poliţist nu are vreun pliant
De la vreun centru în care să te poţi lăsa de droguri
La secţia de poliţie nimeni nu te-ntreabă cine eşti
Dar îţi fac poze îţi iau amprentele te consideră îndatorat
Ne mai vedem noi japiţelor
Nici nu mai ştiu exact
Aveam 17 ani iar în dreptul numelui meu
Într-un dosare oarecare
Între paranteze sub semnul întrebării au scris
Cuvântul drogat
Rupţi pe dinăuntru
Țoti suntem rupţi pe dinăuntru am spus
Ți-am arătat ce sunt niciodată duplicitar
Niciodată în eschivă
Răspund pentru faptele mele ca ultimul jalnic preot criminal
Nu Dumnezeu te scoate din căcat
Însăşi esenţa universului stă în mirosul de migdale prăjite
Ca să citez din Alan Watts
Cu deosebită certitudine toţi oamenii bat în retragere
Când e război şi libertatea pare a fi ultima şansă la viaţă
Omul împarte din durerea sa
Eu am încetat să mai împart ceva
Dacă îi întrebi pe câţiva
O să îţi zică că nici ei nu ştiu de unde mai am de dat
Nu mai am nimic de vreo patru ani de oferit
Doctorii au pus plase-n mine din polipropilenă care tasează încontinuu
Fiecare nerv și fibră rămasă în mine acolo-n pelvis
Port un tigru
Rage şi tot îmi zic să nu pătrund în noapte
Fără să nu strig împotriva luminii care moare
E o întreagă nebunie
Crede-mă când îţi spun
Nici celui mai cumplit duşman nu i-aş dori
O zi în carnea mea
Se strânge peste pleoape
Vederea mi se dedublează
În orizont remarc culori pe care nu le voi mai recunoaşte vreodată
Vreodată, vreodată, vreodată
Călăuzit de-nu-stiu-ce aprind una scurtă
Cât picioarele minciunii promisă la naştere
Vizualizez tot atâtea principii câte lipsesc din oraş
Le iau la despicat
Mi-am promis că am să le pictez cândva
Aud tot atâtea poveşti care efectiv mă sparg
Mă blochează într-un spaţiu obscur
În care un artist rămâne deseori singur
Involuntar mă ridic
Cumva nu mai cad demult
Mă tot ridic
Sporadic metodic revendic
Sunetul din finalul
Gândului cel înalt mă înalț
Unde se întrețese lumea la orizont
O călăuză îmi promite calea
Degeaba
De stai cuprins în nefiinţă
O ultimă dorinţă
Să se împlinească pentru tine
Aş vrea
Viaţa să fie ordonată
Să fie simplu de desluşit
Iubesc că-ţi place aici
Lângă mine
Eu nu am de gând să plec
Nu mă înduplec nu mă întunec nu mă luminez
Oricum
Nu aş ştii să las în impas momentul
Dar când cu oarecare farmec mă retrag
Fără să mă ascund
Mă arăt fără să mă ofer
Mă descopăr fără să mă-nțeleg
Mă iubesc fără să ştiu de ce
Împreună facem imposibilul posibil
Hram
Ce-i frumos durează-o clipă
Hai să fim noi clipa măcar
Să nu mă pierd în căutarea celuilalt
Oftica unora nu o înțeleg
În general
Virtuozitatea nu mai are hram
Să murim împreună
Mâine dimineață la micul dejun
O să mă rog din nou
Din dulap am să sap
După toate investigaţiile care
Zac pe canapea
Te rog nu chema salvarea
Nu există
Slavă cerului de sub pământ
Vreau să mă piş pe critici
La vârsta la care sunt tot mai plin de principii
De vopsea și lipici
Sunt cuvinte
Care se feresc de oameni
Care se feresc de oameni ca
Mine – un cuvânt lipsit de vindecare
Nu aștepți nu auzi
Îmi fac din bunătate un gest de tandrețe
Grijă palpabilă printre voi cândva am simțit
Un delicios parfum de zgomote
O zeamă coclită de neputință
Am fost salvat de ce nu știu
Nu vreau să mai știu
În troleu e plin de
Epitete metafore procese de conștiință
Manifestări dictate de instinct
Mă doare atât de tare că-mi vine să vomit
Sunt destul de acru zici
Doar pentru că nu poţi ajunge la mine
Vrei să evadăm
Din libertatea asta iluzorie
Aveam totul ca să fiu cineva
Mi-a spus c-o să fie greu la început
Am simţit strângerea viscerală a muşchilor
Am urlat
Lupii s-au speriat
Luna mi-a zâmbit
Mă-ntindeam în palmele tale când tigrul s-a adăpostit
În abdomen
A scos sunetul cel mai înalt al durerii
Strigăt surd al templelor în care îmi adăpostesc
Renunţarea continuă la viaţă
Mai câştig o zi o clipă lângă tine
Viaţa îmi dăruieşte viaţă
Speranţa – speranţă
Dragostea nu e ce a fost – e ce eşti
E lumină undeva în depărtare s-o apuc
Cu apucături rapace s-o creştem împreună
Sub acelaşi impuls al întrepătrunderii
N-am să uit dimineaţa zilei de mâine
Pentru că lângă mine te trezeşti
Cu toată dragostea mi-ai zis
Mi-am înghiţit tigrul acum doarme
Visul cel înalt al fiecăruia din fiecare
Minut petrecut între priviri
Minut
Petrecut
Între
Priviri
Viaţa începe acum
Strâng în braţe braţele tale
În stern o lirică nocturnă ca pe un post it
Pe care îţi scriu să te trezeşti cu blândeţe
Să te trăieşti pe măsură
Să laşi viaţa să fie viaţă
Prin tine să se prelingă lumea-n lume
În noi orizonturi să ne regăsim
În cântec de aripi
În gust de valuri
În miros de soare
Îîn apus de frunze
În vieţi viitoare
Acum şi oriunde
Aş dansa cu tine pe muzica
Pe care Dumnezeu a creat lumea
Dând din cap înţelegător şi curios
Ca pe un beat de boom bap
Noi cei uitaţi
O asistentă îmi spune întinde braţul
Strânge pumnul şi nu te uita
Dar sunt prea curios
Prea curios
Din venă îmi scoate highlight-uri culori neon
Și mă tripez ca pe timbru
Mă tripez ca pe timbru
Simt cum o picătură se scurge către cot
Suntem noi-cei-uitaţi
Suntem noi-cei-uitaţi
Zice arătându-şi dinţii pătaţi de spray
Vopseaua e aurolacul meu îi spun
Graffiti-ul e strada
Clădită în oasele şi vintrele mele îi port toate drumurile şi toţi pereţii
Celulele mele recitp sacadat tag-urile date în mare taină noaptea
Inspirate din memoria versului din univers
Aceleaşi frecvenţe pe pânzele mele
Aceeaşi pictură ignorantă
Dacă simţi frică faţă de ea
Nicio fantomă nu te va vizita
Și rezultatele? am întrebat-o scormonind în underground
Nu ştiu, dar nici nu mai contează
Pacientul este declarat inapt pentru o viaţă decentă
Nu costă nimic
Uneori
Arta nu costă nimic
Pentru oamenii care se complică la persoana întâi
Pentru oamenii care muncesc nu pentru că vor ci pentru că trebuie
Pentru oamenii care mint uneori pentru a se păstra pozitivi
Pentru oamenii care se comportă funny doar pentru a putea zâmbi
Pentru oamenii care nu citesc poezie deoarece ea poate fi doar scrisă
Pentru oamenii care ascultă simfonia a 9-a în timp ce-şi scriu biografia pe vreun smartphone cu ecranul spart
Pentru cei care citesc pohezia lui naum de la sfârşit la început şi îi recunosc veridicitatea
Pentru oamenii care au citit în 1899 despre descoperirea inconştientului
Pentru oamenii care declară cu uşurinţă faptul că ei nu ştiu
Pentru junkiștii care se admiră după ce se sărută şi se fut printre stele
Pentru cei care vizitează biserica într-o mare taină
Pentru hipsterii care nu realizează mare lucru prin atitudinea lor
Pentru cei care nu înţeleg de ce şi-ar suna părinţii ca să le spună la mulţi ani
Pentru cei care nu consumă droguri sau alcool ştiind că ar putea muri consumând
Pentru cei care urmează o formă de psihoterapie
Pentru cei care s-au gândit o singură dată să renunţe la fumat
Pentru cei care consideră internetul inutil
Pentru cei care ridică poduri în românia
Pentru cei care se odihnesc duminica vopsindu-şi părul sau pereţii camerei
Pentru cei care se trezesc devreme şi uită să se mai culce
Pentru oamenii întrebători
Pentru toţi cei ajunşi aici
Uneori
Arta nu costă nimic
Blândețe
Blândețea
Lipsește
Fiecare cuvânt spus în gând alături de cuvintele rostite indică
Ieșirea rușinea intrarea iertarea
O grijă cumplită pentru ceea ce nu poate fi controlat
Un preot ajunge să fie detestat hai la tine pe history să aflăm cine ești
Întinde bratele
Am acoperit locurile unde înfingeam la 16 ani vârful ars al unei seringi spălate-n scuipatul altcuiva
Nu este nicio metaforă
Nu susțin nicio cauză noaptea pentru mine este un bildungsroman
Nu-mi place când salivezi la minciuna altcuiva
Te rog încetează
Nu reprezint nimic cum aș putea ar însemna ceva dar nu
Cu fiecare clipă te văd sedusă de ochii de pisică
Te comporți cel mai greu cu tine
Pe ceilalți îi porți cum fac asistenții medicali de la vreun meci de fotbal
Pe tușă îți lași viața
Cifrele și informația sunt noul joc tetris
Găsești o poziție nebun pe diagonală
Sunt un tablou furat un coleg de bancă așezat în ultima bancă
E plin orașul de guri, limbi, ochi scoși, lacrimi de crocodil, alte animale devenite sandviș
Nu mai vreau încălzit nu mai vreau trist să fiu
Sunt omul nepotrivit născut în locul potrivit
Văd o generație degenerată
Adjectiv
Care și-a pierdut însușirile morfologice sau funcționale
Caracteristicele genului sau speciei
Eu pictez tablouri electrice
Desenez destinul tău spiritual în detalii așez gânduri
Blândețe înțelegere desenez îmi deschid sternul adăpostesc umbre
Le prelucrez în zeci de mii de nuanțe
Iarăși ai băut cam mult azi noapte? drogurile sunt cool
Dar nu știi nimic despre droguri pentru că
Arsen
Suntem prinși în lagăr hai să ne concentrăm ultima oară când ai făcut pentru cineva ceva, orice
De ce nu? vrei să mergi la sigur
Nu e nevoie de un sistem complet ignorant la o problemă reală
Caut sistem complet real la o problemă ignorată
Nu te apropia nu vreau să știu
Oameni ca tine ar ucide oameni ca mine adică pe oricine
Pe bulevard aceleași reclame treci mai repede prin viață hai căci îmi treci prin cadru
În viață ne naștem primii murim ultimii strângem tot
Scaune, pahare, farfurii, măsurăm, măturăm, căutăm ordine facem
Un mesaj real acțiuni beton concrete dure
Lasă paiul la suc suge-mă azi mâine e o altă lume
În timp descopeream că orizontul identității mele se îngusta precum o hienă într-o ceată dezorganizată
Știi că nu cunosc fericirea am 5 Lei în buzunar și am rămas fără credit 16 la sută baterie
Și eu stau la aceeași coadă ofer întâietatemă spăl pe mâini înainte de a urina pe parerea ta
Sărut mâinile cu aromă de icoane în semnul rugăciunii aprind o lumânarE
Și ard o țigară în semn de speranță
Am fost am existat cândva ignorând lupta cu noi înșine am ales lupta altora
Și tot așa și altfel
Pe nimic
Pe degeaba
Ca blândețea
Lipsește din viața ta bunăvoința unui drogat dispus să facă orice este necesar pentru realizarea sa
Avem prea puține mâini ca să le arătăm fiecăruia calea
O nouă predică
Te rog să nu lași pe nimeni să te influențeze în privința deciziilor tale
Cât crezi că mai avem
În curând fac 34 și intuiesc că pe la vreo 50 și ceva de ani voi aprinde ultima țigară
Sunt un optimist, bănuiesc
Îmi bazez introspecția pe logică dar nu și influența
Când ceva pare a fi “not the right thing for the right reason”, păi nu ți se pare
Dacă auzi, “ți s-a părut”, fugi! sau dă acea persoană afară
Dacă mergi prin cluburi sau te droghezi
Și nu găsești un Dumnezeu așa cum îl poți tu contura în reflexia spirituală a existenței, păi ai cam pus-o
Dacă majoritatea lucrurilor realizate de tine sunt pentru a-ți fi mai bine, dar îți este mai rău, care e soluția
Ce faci când e nevoie să te oprești o clipă pentru a te uita mai bine la ce se întâmplă cu tine
Până când o să te tot desconsideri și învinovățesti pentru lucruri aflate dincolo de controlul tău
De unde nebunia asta cu self improvement
Sau self love sau lové-lové în genere
Când cei mai mulți nu reușim nici măcar să definim starea de îngăduință
Uneori, cu deosebită îngăduință față de propria-mi existență
Hilară, misterioasă, stearpă, inefabilă, înjur în gând, dar și cu voce tare
Dar și mai mult mă îndrept cu atenția către ceva mai mare
Ca mine
Nu mai sunt de mult ceea ce gândesc și nu trăiesc într-o lume supusă rațiunii mele
Singura dilemă reală e: până când voi fi ținut în priză
Căci încă îmi bate inima, organele se auto-reglează în fiecare clipită
Iar acest ‘eu’ nu are vreun rol specific în toată schema asta
E greu azi, a fost greu și ieri
Nu aștept nimic nu vreau nimic observ
Și când am să fiu pregătit, voi fi, iar dacă nu, e ok și astfel
Și nici nu contează așa mult ce cred eu pe toate nu le vom putea duce sau rezolva
Renunțarea aka predarea în fața a ceea ce este pare a fi o variantă verosimilă
Iar dacă e să greșesc e eroarea mea
Iar asta e pur și simplu înălțător
Pur și simplu înălțător
În final, as da zile de la mine pentru ca tu să fii mai bine
De la droguri
Cândva puteam cuprinde între degetul arătător şi cel mijlociu
Întreaga condescendenţă a colecţionarilor de ierburi
Și prafuri prescrise în ritm de urgenţă
Celor ce renunţau să se mai gâdile de dragul unui zâmbet
Îmi spunea că nu voi mai fi niciodată
Un om demn de toată admiraţia
Chiar dacă mă filmau cum îmi schimbam chiloţii venele
Prin contrastul făţarnic al parbrizului
Vreunei Dacia Solenza
Am cunoscut pe străzile Bucureştiului
Fiecare venă fiecare întâmplare
Neajunsuri din vârful acului de insulină
Din capăt de lume de la capătul puterilor
Versurilor tulburărilor ţesăturilor
Vieţii de stradă
Le strângeam şi simţeam pe toate în sinciput
Cu o oarecare încordare mă simt obosit acum
Evacuat din beznă fiind
Am renunţat să mai caut soluţii extreme
Am ieşit din pământ la un moment dat
S-a făcut lumină e bine acum
E cumplit de colorat oricum
Nu e de la droguri
E ultima oară când păşesc peste mine
Explodează în adâncuri pe şine
Trenul vieţii ca la primul film
Când spectatorii au părăsit sala-n grabă speriaţi
De revolta interioară proiectată pe-un ecran
Eşti subtitrarea vieţii mele
Înţelegi limba ce mă-nfioară
Realitate contondentă surprinzătoare
Magnifică ca o pânză goală
Mi-a intrat vopsea în vene
Ciudată inițiere
În capul meu o şaradă de nebuni
Cu lingurile bat în farfurii murdare
O foame maniacală fără niciun fel de reason
Cum să nu te doară azi printre atâţia revoluţionari second-hand
Iluzia vieţii veşnice şi tămăduitoare
Balauri în interior oameni în simţiri fireşti
Prin prezenţa lor adulmec apropierea ta e o altă lume
Dincolo de noi ne oglindim umbrele cu fiecare gest
În ochii tăi mă recunoşti
În palmele mele port liniile vieţii noastre
Ne aşteaptă lumina-n urma noastră
E uitare
Înainte tovarăşi înainte de toate
Îngropaţi-mă pe suprafata pânzei cu portretul ei lăsat neterminat
În inima mea peneluri vopsea
Toxicitate spirituală
În culorile cerului
Hai să trăim acum ca pentru ultima oară
În atingeri
Mi-au dispărut superputerile
Ignoranţa toleranţa îngăduinţa
Viaţa se întâmplă privind către soare
O lacrimă de durere
Primul meu sărut rostit printre dinţi
Durere lipită de pământ
Cu fruntea la nivelul genunchilor
Căutând un Dumnezeu pe care să-l mituiesc să mă scape
Din gheare din focuri din strângeri de pumni
Războaie psihoze şi moarte
Spasme musculare
Ceaţă peste creier
Incertitudine în tăceri prelungite
Sfaturi rugăminţi cerinţe
Cum te regăseşti şi tu te rog să-mi scrii
Acel cuvânt uitat de toţi
Următorul după primul cuvânt rostit de toţi
Acela care începe cu un zâmbet şi se termină
Cu doi oameni îmbrăţişându-se
În atingeri suntem îngeri
În plecări suntem demoni
Finalul e întotdeauna acesta pe care cuvântul acesta refuză să-l atingă
E cuvântul cu care îţi începi ziua
Cuvântul care se repetă cel mai des în minţile tuturor
E cuvântul dinaintea primului cuvânt
E limita peste care nimeni nu trece
O viaţă trăită în solitudine e datorată tuturor oamenilor din jurul meu
În tăcerea noastră cumplită un bruxism cumplit
Tremor şi recunoaşteri incerte
În parbrizele maşinilor parcate abuziv
Pe drumurile capitalei
În timpul unei perindări în pace
Sper să mă regăsesc aşteptându-mă cuminte
Doamne, te rog, scoate-mă la montaj
Pune în locul meu groapa de gunoi
Cu sentimente reciclate
În care m-am întâmplat şi eu cândva
USB
În vene mi-am injectat un apartament cu 4 camere nu neapărat la periferie
Acolo unde adăpostește o familie
Am căutat să fac cu mine și pe mami și pe tati
Să ii duc la ședința consiliului școlar
Când polițistul de proximitate își plangea de milă că noi chiuleam
Și fumam la baie împărțeam viceroy roșu necartonat
Juram solemn că nu duhneam toți a vodcă am zis
Ne mai vedem cât de curând
Aveam să pierd tot mai mult am întins brațul stâng
Într-o seara m-am iubit pe dinăuntru cu o mare heroină
Injecțiile au fost o alegere furturile nu
Consumul a fost alegere sevrajul nu
Abuzul a fost o alegere durerea nu
Stau în fiecare noapte treaz mă gândesc la fiecare om cu care am relaționat
O singură dată am avut un vis lupt singur complet neimplinit
Ca un lup singur îmi e frică să adorm e prea târziu
Nu știu cât mai am de trăit
Te simţi complice judeci în treacăt
Nu voi ajunge astfel niciodată
Ca omul acesta nici eu nu mi-am dorit să devin
Dacă vreodată te apleci să-mi dai un leu
Să ştii că am luptat până la ultima lacrimă
Să mă ridic
Să mă tot ridic intoxicat de venin
Rareori îmi revin
Cu droguri în vene care i-ar ucide pe toţi din control
Într-o oră maximum
Fără nicio picătură de vină
Fără nici un fard care să acopere ruşinea de pe faţa ta
E ceva familiar în asta ca atunci când la 6 ani am furat 10.000 de Lei din pusculiță
Am cumpărat toată guma de mestecat de la chioșc până acasă morfoleam la ea ca proștii
Într-un singur sens
Pe care l-am uitat imediat ce am fost intrebat unde sunt banii
Chiar și azi mă tot întreb unde sunt banii
Când în morții mei am atâta nevoie de ei
Tot mai aproape
Suntem tot mai aproape
Atât de aproape ultima atingere din noapte
La o aruncătură de băț
Suntem gata să prindem sfârșitul lumii
Ocupă prea mult spațiu mental
Relativitate în neant
Viețile noastre cândva liant pentru alte vieți
Acum încurcături inutile
Gânduri dintre cele mai
Dar nu asta voiam să-mi amintesc
Vreau să desenez șotronul pe pieptul meu
Vino să arunci primul piatra
Nu-mi pasă dacă și tu la rândul tău
Scoate-mă ca pe cui dintr-o blană uitată în ploaie
Putrezită odată cu trecerea timpului
Ano-timpului
Ziceam că în curând o să intre pe ușă pe geam o să iasă
Din oglinzi din vopsea și markere
Frânturi dintr-o lume pierdută ca un vis pe care
Tot mai mulți l-ați uitat
Pentru că e mai simplu să nu-ţi asculți chemarea
Pe calea pe care ai zis în nopți de îndoială și necaz că o vei parcurge
Rareori cu altcineva
Te rog nu ucide ce-a mai rămas viu în lume
Lasă tot să existe odată cu tine
În fiecare dintre noi şopteşte o alăturare de voci
Fără niciun truc sau şmecherie
Prezenţa mea e prezență
Oamenii mă strigă nicăieri
De nicăieri m-ai întâlnit îţi aminteşti
Unde mergem azi, nicăieri
Și-atunci tresar
La un moment dat am împăturit în tine blândeţea
Simt că am ajuns mai târziu
Dar mai bine decât niciodată
Sper ca într-o zi să ajungem cu toţii acasă
Entuziasmaţi ca un sărut
Strălucind ca soarele la fel de mut
După ce închidem ochii
Îi închidem
Și-atât
Copiii rătăcitori
Îmi e frică să adorm
E prea târziu
Nu știu cât mai am de trăit
În apartamente uitate de vreme se aprindeau toate luminile
Până când să scumpească facturile la electricitate, gaz, întreţinere
Se făcea doar dragoste
Nimic mai mult nimic mai puţin decât dragoste
Acum ne vindecăm lipindu-ne frunze pe ochi
Devenind super-eroi
Unii vor să ne salveze
Dar nu mai e nimiuc de salvat aici
Pe pământ
Toţi oamenii ne părăsesc luând cu ei şi ultimele
Puncte de suspensie
Oraşule de ce mă laşi să mă înfurii la porţile cetăţii tale
De ce mă părăseşti pe străzi lăturalnice
Unde te ascunzi când deschid ochii şi sărăcia mă atrage
Unde te ascunzi când îţi ofer lacrimi înconjurătoare
Oraşule mândria trufia şi virtuţile plebei nu mă satisfac
Oraşule mă părăseşti în gândurile mele
Te ascunzi în gândurile negre ale altora
Te fereşti pretutindeni de femeile frumoase ce-mi zâmbesc între staţii
Le observ le admir disociez realitatea
Nu te feri oraşule bătrân arătându-mi colţii
Nu mă proteja nu încerca să mă absorbi în zeama călită de interlopi
Ei sunt mânjiţi cu sângele nostru străbun al patriei tale
Oraş înfumurat de o falsă glorie
Noi suntem proscrişii tăi
Copiii rătăcitori
La căpătâiul tău se aşează venele noastre înfipte-n pământul tău
Oasele noastre susţin corporaţiile tale profitabile
Creierii noştri disecaţi şi storşi de maşinăriile tale
Folosesc metode selective de satisfacere a plăcerii
Imediate şi interzise printr-o falsă gratuitate
Lasă-mă cu promoţiile tale
Eu nu te-am părăsit
Nu am încredere în tine
Bine te-am regăsit
Aveam nevoie de tine ca să trăiesc înăuntrul tău
Ca să îţi ofer la schimb tot ceea ce am primit
De la fiecare om născut în oraşul tău